mercredi 26 octobre 2011

ON PARLE DE NOUS EN ROUMANIE

blogul seriei de romane "MISTERELE DUNĂRII" autor Nicolae C. Ariton

Fabriqué en l’ODS

26 octombrie 2011
de narit
     Zilele acestea am primit un transport de cărţi, editate de Les éditions de l’Oeil du Sphinx, aşa cum bănuiţi, toate în limba franceză. Trecem peste mica mea arongaţă cauzată de faptul că aceste cărţi mi-au fost trimise direct chiar de editorul francez Philippe Marlin şi să vă arăt ce am primit pentru lectură în aceste zile reci de toamnă. Acestea se adaugă altor sute de cărţi pe care de-a lungul timpului le-am primit de la prietenului meu Philippe.

NOCES DE SANG A BUCAREST, de Remy Boyer, este un roman a cărui acţiune se petrece, printre altele, în Bucureşti, în subsolurile Palatului Poporului. Un thriller având ca personaje principale doi agenţi speciali: Max şi Roman, care sunt pe urmele unei misterioase grupări intitulat Ordinul Dragonului, care ucide mai mulţi călugări români, în căutarea unui manuscris intitulat „Chroniques Draconiques. Legături mai mult sau mai puţin secrete cu respectabila grupare „Société d’Etudes Dracula” şi „La Confrérie des Soeurs de Maria-Magdalena”, recunoscute prin violenţă şi erotism sălbatic J.
LE CAS ADAMSKI, de Marc Hallet. În data de 24 noiembrie 1952, în  Phoenix Gazette, California, apărea un articol în care se specifica că un oarecare George Adamski pretindea că a avut o discuţie cu un venusian (un extraterestru venit de pe planeta Venus J), coborât dintr-o farfurie zburătoare. Întâlnirea de gradul III s-a produs în deşertul californian în prezenţa câtorva martori şi a navei care a fost fotografiată. Cam acesta ar fi ideea centrală a cărţii belgianului Marc Hallet, care scrie un adevărat rechizitoriu în paginile cărţii, împotriva celui care a fost George Adamski, primit cu onoruri  de Papa Jean XXIII şi înmormântat în cimitrul eroilor americani de la Arlington.
A LA TABLE DE L’ABBE SAUNIERE – LA CUSINE DE  MARIE DENARGAUD, de Josette Barthe. Este chiar o carte de bucate, cei drept ceva mai deosebită, având în vedere că este vorba de reţete culinare preparate de Marie  Denargaud în casa abatelui Francois Bérenger Saunière, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dacă nu ştiţi cine a fost Saunière, vă aduc aminte că acest nume apare în romanul „Codul lui DaVinci”, într-o confrerie secretă, iar existenţa sa reală a fost chiar mai interesantă decât romanul lui Dan Brown. Se pare că abatelte Francois Saunière a descoperit o comoară imensă în incinta bisericii Rennes-le-Château, existând voci care afirmă că ar fi vorba de chiar bogăţiile Cavalerilor Templieri. Ar mai fi de spus că Marie Denargaud, înainte de a deveni menajera abatelui, (la vârsta de 25 de ani), a fost modistă la Paris.
PENETRATION, de Ingo Swann. Autorul Ingo Swan este un artist new  yorkez, pasionat şi dotat pentru parapsihologie. El este recunoscut ca părintele la Remonte Viewing, adică vederea la distanţă a unor obiective ascunse, dar cărora li se cunosc coordonatele geografice. Swann a fost recrutat de către CIA în anii 70 pentru a antrena echipe militare în acest scop. Şi mai interesant, însă, în 1975, autorul a fost contactat de către o organizaţie ultra clandestină pentru a viziona Luna, unde descoperă structuri artificiale non umane. Şi cartea o ţine tot aşa, traducerea aparţinându-i lui Xavier Delamarre, apărând în USA în 1998.
LE PHENOMENE BUGARACH – UN MYTHE EMERGENT, de Thomas Gottin.  Dacă nu ştiaţi, o nouă Apocalipsă ne paşte pe data de 21 decembrie 2012. Aceasta după spusele unui „profet maya”, iar şansa de a supravieţui este vârful muntelui Bugarach (în apropiere de Rennes-le-Château). Autorul ne prezintă în carte, geneza apariţiei acestui mit modern, purtând discuţii cu mai  multe persoane care cred în ce se va întâmpla. Meritul autorul este că reuşeşte să poate un dialog plin de respect cu aceştia şi să demonteze pagină cu pagină acest mit.

   În concluzie, un pachet de cărţi extrem de interesant, din care se poate vedea clar pasiunea editorului Philippe Marlin pentru ezoterism. Dacă vă pasionaează genul şi vă descurcaţi cât de cât în franceză, vă pot împrumuta cărâile de mai sus. De asemenea, accesaţi cu încredere site-ul l’ODS: www.oeildusphinx.com

   Nicolae C. Ariton

1 commentaire:

Anonyme a dit…

Allez un peu de commerce ca n'a jamais fait de mal ??! si ? ... noooooon achetez achetez c'est comme ca que vous apprendrez quelque chose :p